Dr. Diana Andone, Directorul Centrului de e-Learning UPT, a preluat mai apoi cuvântul, prezentând numeroasele acțiuni pentru transformarea digitală a universităților și viziunea pentru dezvoltarea competențelor digitale pentru educație și inovație în rândul cadrelor didactice, al studenților, cât și pentru colaboratorii UPT, prin inițiativele și proiectele desfășurate de Universitatea Politehnica Timișoara. Directorul CeL a prezentat diferite exemple practice de utilizare și integrare a elementelor digitale, a aplicațiilor de realitate virtuală augmentată și mixtă în educație și cultură, accentul fiind pus pe modalitățile de promovare atractivă a muzeelor, a științelor exacte și artelor în rândul tinerilor, cu ajutorul aplicațiilor de robotică, AR, VR și MR din SUA, Europa și Timișoara.

Pe lângă numeroasele resurse oferite, directorul CeL a menționat ca exemple de bune practici:

  • proiectul Alianțelor Universităților Europene, care sprijină inovarea învățământului superior, cu accent pe învățarea deschisă și modul în care alianța E³UDRES² a influențat instituțiile de învățământ superior partenere 
  • proiectul Rețeaua de antreprenoriat și inovare E³UDRES² pentru regiuni europene inteligente și durabile E.I.N.Sși acțiunile care au loc în cadrul universităților partenere pentru dezvoltarea educației antreprenoriale și crearea de afaceri  
  • proiectul Erasmus + Parteneriat Strategic OpenDigCompEdu și trainingurile dezvoltate pentru competențe digitale deschise pentru educatori școlari
  • proiectul TalkTech și realizările care au rezultat în urma colaborării de 12 ani dintre studenții români și cei americani, dar și instrumentele digitale care au permis aceste colaborări și eficiența acestora 
  • proiectul Patrimoniul sub reflectoare Timișoara, care utilizează concepte precum patrimoniul digital, integrate în aplicații web și mobile și implicarea culturală a comunităților
  • proiectul Erasmus+ DigiCulture – “Perfecţionarea Competenţelor Digitale și Îmbunătăţirea Incluziunii Sociale a Adulţilor în Industriile Creative” și cursurile online gratuite dezvoltate în cadrul proiectului