Șl.dr.ing. Vlad Mihăescu, Directorul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Universitatea Politehnica Timișoara, România le-a vorbit participanților despre inovarea în Universitatea Politehnica Timișoara, trecând în revistă numeroasele acțiuni care au loc în cadrul CITT – departamentul care are în competență implementarea strategiilor și politicilor universității în domeniul educației, cercetării,  dezvoltării și inovării din perspectiva transferului tehnologic, în  concordanță cu dinamica strategiei naționale a Ministerului Educației Naționale.


Pe parcursul prezentării, dr. Vlad Mihăescu a făcut cunoscute competițiile și târgurile de inovare și inventică la care a participat echipa CITT pe parcursul acestui an, atât în țară, cât și în străinătate, care au reușit să aducă un număr record de distincții în UPT.

Mai mult, directorul CITT UPT a adus în atenția publicului pașii pentru cercetarea și inovarea responsabilă RRI, încheind prezentarea cu un îndemn adresat participanților, privind inovarea colaborativă: ”Să inovăm împreună!”.